Mulți șoferi de vehicule electrice urmează un ritual simplu: mențin bateria la 80–90% și urcă la 100% doar înaintea unui drum lung. Cu pachetele LFP (litiu‑fier‑fosfat), logica se poate schimba. Se vede chiar în mesajele mașinilor: pentru unele versiuni Mustang Mach‑E, Ford recomandă încărcarea la 100% cel puțin o dată pe lună, iar pentru Tesla echipate cu LFP, compania a sugerat mult timp să lași limita la 100% și să atingi încărcarea completă cel puțin o dată pe săptămână.

Ideea nu e că chimia LFP preferă în mod inerent un nivel ridicat de încărcare; cheia este sistemul de management al bateriei (BMS). BMS-ul estimează starea și autonomia în funcție de tensiune, curent și temperatură. Pentru că, în zona mediană, curba de tensiune a LFP este de regulă mai plată, săritul peste încărcările periodice până la 100% îngreunează calibrarea corectă. O încărcare completă ajută BMS-ul să-și refacă reperele și face mai credibile indicațiile despre cât a mai rămas și cât de departe poți merge.

LFP este de obicei mai ieftin de produs, este considerat mai stabil termic și, adesea, rezistă mai mult, însă vin și compromisurile: densitate energetică mai mică — deci, în condiții egale, autonomie mai redusă — și performanțe mai slabe la frig puternic. De aceea LFP apare frecvent pe versiunile de acces, precum Tesla Model 3/Model Y standard și echipările de bază ale altor modele, apropiind mașinile electrice de publicul larg.

Chiar și așa, a trata 100% ca regulă universală nu e soluția. Există indicii că încărcările frecvente până la plin pot accelera procese nedorite în celule, deși în utilizarea reală multe mașini cu LFP arată doar pierderi minore de capacitate chiar și cu încărcări regulate la 100%. Cel mai sănătos este să urmezi indicațiile propriei mașini și manualul: dacă producătorul cere 100% o dată pe săptămână sau o dată pe lună, merită să faci exact asta, în loc să adopți rețetele altora.