Mașini cu ADN Ferrari fără sigla căluțului: de la Maserati la Lancia

Fanii Ferrari caută adesea căi ocolite către senzația și coloana sonoră inconfundabile ale mărcii, fără să intre pe teritoriul prețurilor cu șase cifre și al socotelilor opace din showroom. Astfel de trasee au existat: de-a lungul anilor, motoare Ferrari — sau propulsoare cu genealogie directă Ferrari — au fost montate pe mașini cu alte sigle. E o portiță care, când e bine făcută, păstrează esența și o livrează într-un ambalaj diferit.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Alfa Romeo 8C, animat de familia de V8 F136, dezvoltată în comun de Ferrari și Maserati. Interesant este că motorul și-a dovedit întâi valoarea pe aplicații Maserati, înainte să ajungă pe câteva modele-reper. La listă intră anumite serii ale Maserati Quattroporte, unde un V8 aspirat din Maranello a transformat limuzina de lux într-un aproape super-sedan, precum și Maserati GranTurismo și GranCabrio, care aduceau emoția Ferrari într-un format de grand tourer mai confortabil. Pe aceste mașini, sunetul și răspunsul la accelerație par să fie exact acolo unde ți le dorești.

Nu lipsesc nici poveștile excentrice. Lancia Thema 8.32 ascundea sub o caroserie sobră de limuzină un V8 cu rădăcini în Ferrari 308, conferindu-i o atitudine discretă, dar de prădător. Fiat Dino s-a născut din pragmatism: Ferrari avea nevoie de volum de producție pentru omologarea unui V6, Fiat își dorea o aură sportivă, iar rezultatul a fost o mașină cu un veritabil V6 Dino. Același V6 a intrat în legendă odată cu Lancia Stratos — un icon al raliurilor în care mecanica Ferrari s-a întâlnit cu o inginerie radicală. Iar ASA 1000 GT a oferit o miniatură rară a filosofiei Ferrari: un GT compact cu un motor dezvoltat după principiile Ferrari. Niciuna nu purta sigla Ferrari, dar fiecare surprindea o felie din farmecul ei. Privite azi, aceste variațiuni pe aceeași temă au o savoare aparte, tocmai pentru că păstrează sufletul și îl amestecă în rețete neașteptate.